Criza subprime si sectorul financiar

Dap, ati ghicit, o sa-mi dau si eu cu parerea in legatura cu unul dintre subiectele care e pe buzele tuturor oamenilor din lumea finantelor si multora dinafara ei zilele astea. Am citit si eu ziarele si blogurile unor economisti in legatura cu aceasta problematica si am observat , tre sa recunosc cu un pic de ingrijorare, cateva constante: deplangerea sistemului de incentives viciat cu care se confrunta bancherii, ruperea corelatiei dintre performante si compensarea bancherilor, si in special cerinte pentru o mai mare reglementare a pietelor si institutiilor financiare. Poate articolul care m-a pus cel mai mult pe ganduri a fost unul al lui Martin Wolf din FT:http://www.ft.com/cms/s/0/73a891b4-c38d-11dc-b083-0000779fd2ac.html care cere chiar reglementarea modului de plata al lucratorilor din sistemul financiar. Evident la o prima lectura am respins indarjit cele propuse de acestia. Nici azi nu le accept insa am probabil o parere mai nuantata.
Problema porneste intr-adevar de la sistemul de incentives atat la nivel individual cat si la nivel de sistem. La nivel individual, traderii si managerii de investitii sunt in mod sistematic incurajati sa aiba o perspectiva pe termen scurt, sistemul de plata luand in calcul rezultatele "pariurilor" facute in piata de acestia la sfarsitul anului. Este intr-adevar un sistem de tipul: "heads I win, tails you lose" deoarece dak un trader face niste pariuri riscante care la sfarsitul unui an financiar ofera profituri impresionante atunci se va alege cu un bonus urias, pentru ca apoi, in cazul in care lucrurile iau o turnura proasta, trader-ul nu poate fi "pedepsit" intr-un mod semnificativ (in cel mai rau caz isi pierde slujba dar nu i se poate cere restituirea bonusurilor si stock-options-urilor)
La nivel institutional, disponibilitatea, guvernelor si bancilor centrale de a interveni pt a salva banci aflate in dificultate este de natura sa incurajeze puternic asumarea de riscuri excesive. In fapt as spune eu, se creeaza un "game theoretic equilibrium" al asumarii de riscuri excesive. Voi incerca sa ilustrez asta cu un exemplu simplist: sa presupunem ca banca X este o banca "buna", care isi doreste sa realizeze o crestere "sanatoasa", sa nu-si asume riscuri excesive pe piata, sa respecte modelele de risk management etc. Ei bine in timpurile bune banca noastra "cuminte" , asumandu-si riscuri rationale va realiza rate de profitabilitate semnificativ mai reduse decat bancile care fac pariuri mai riscante. Ce inseamna asta? Profituri mai mici, o dinamica mai modesta a cresterii, bonusuri mai scazute pentru angajati si manageri, scaderea preturilor actiunilor, dezinteresul investitorilor. Astfel evident se ajunge la pierderea oamenilor celor mai talentati in favoarea bancilor ce si-au asumat riscuri mai mari si la o pozitie competitiva mult slabita. Ce se intampla in timpuri rele? Bancile ce au facut pariuri mari realizeaza pierderi enorme ce le pun in pericol existenta insa guvernele, bancile centrale sau sovereign wealth fund-urile intervin pt a le salva (in legatura cu ultimele nu am mari obiectii, panaa la urma orice fond de investitii poate sa-si investeasca banii unde vrea, desi am unele obiectii cu privire la existenta unor vehicule de investitii ale statelor dar aici intram in lucruri strict ideologice). Deci fiecare banca are interesul sa se poarte k o banca "rea" si sa-si asume riscuri importante. Hai sa vedem insa ce s-ar putea intampla dak statul nu ar interveni sa salveze bancile intrate in dificultate. Acestea s-ar prabusi in timp ce bancile cu un risk management adecvat ar ramane in picioare. Prabusirea bancilor "rele" ar lasa goluri mari in piata, ar duce la concedieri masive si la un surplus de oameni talentati pe piata, fapt ce ar permite bancilor cuminti sa aiba un bargaining power mai mare la angajari, putand astfel impune sisteme de compensare mai rationale bancherilor ( unul din motivele pt care pachetele salariale si de bonusuri sunt asa de mari este concurenta acerba dintre banci, anul trecut de exemplu, in ciuda pierderilor enorme multe banci au continuat sa plateasca bosnusuri enorme de frica ca oamenii cheie le-ar putea pleca la concurenta). De asemenea investitorii ar dobandi incentives-uri sa fie mai atenti la monitorizarea institutiilor financiare in care-si investesc banii (in calitate de creditori sau actionari) si s-ar ajunge la un pricing al riscului mai adecvat.
Inseamna toate cele mai de sus ca sistemul financiar ar trebui chiar dereglementat si ca statul n-ar mai trebui sa salveze bancile aflate in dificultate. Eu unul sunt de parere k da insa recunosc ca exista cel putin cateva contraargumente importante la cele spuse de mine pana acum. Unul ar fi puternica integrare a sistemului financiar, puternica interdependenta precum si rolul determinant al credibilitatii pentru sistemul financiar. Astfel prabusirea unei institutii financiare majore poate teoretic provoca o criza sistemica, afectand in mod direct bancile cu puternice relatii cu banca in cauza (fie acestea din urma "bune" sau "rele") iar indirect toate institutiile financiare prin diminuarea increderii investitorilor in sistemul financiar. Un al doilea argument major folosit de cei care sustin interventionismul este impactul pe care o criza financiara il poate avea asupra economiei reale. Un numar mare de falimente bancare poate afecta puternic procesul creatiei monetare, poate duce la o contractie monetara puternica si la recesiune...
Avem deci de-a face cu un tradeoff foarte greu de abordat. Mai intai cred k ar trebui sa se incerce o masurare cantitativa mai precisa a impactului pe care l-ar putea avea prabusirea unei/ mai multor banci majore. Insa aceasta nu ar putea rezolva in sine problema fiindk din pacate cealalta parte a tradeoff-ului este foarte greu/imposibil de masurat. Intr-adevar teoretic absenta interventiei statale ar putea duce la crearea unei atitudini mai sanatoase si mai rationale fata de risc si pe termen lung a unui sistem financiar mai solid. Intrebarea cheie aici este ce inseamna termen lung (adik cat va dura acest proces de selectie naturala a bancilor solide si competitive), care ar fi pierderile pe parcurs, cat timp va lua adoptarea unor atitudini mai rationale fata de risc, presupunand k intr-un final se va ajunge prin selectie naturala la un sistem financiar solid si sigur, benficiile produse de un asemenea sistem vor acoperi costurile provocate de procesul de a ajunge pana acolo (costuri reflectate in crize financiare, recesiuni etc)
Si solutia hiperreglementarii prezinta dupa parerea mea doua taisuri. Reglementarea,istoric vorbind, a fost de natura sa incite la gasirea unor solutii inovative de ocolire a reglementarii, de fiecare data rezultand insa produse financiare din ce in ce mai complexe , mai esoterice si implicit mai riscante. Cred k asta este exact ce se incearca sa se evite. Pe de alta parte creearea unei hiperreglementari cu adevarat fool-proof (presupunand k e posibil) ar compromite probabil posibilitatea inovatiei si progresului in sistemul financiar, un rezultat, zic eu, cel putin la fel de nefast.
Deci gasirea solutiei as spune ca este ink departe de noi. Atata timp cat nu se va reusi o modelare a tradeoff-urilor amintite mai sus, si nu se vor face niste estimari clare si obiective ale costurilor si beneficiilor asociate fiecaruia dintre scenariile amintite mai sus fiecare va trebui sa se multumeasca sa gandeasca in cheia propriilor credinte si valori. Eu personal cred in dereglementare, liberalizare , absenta interventionismului statal si in stabilizarea pe termen lung. Din pacate pentru mine, majoritatea policymaker-ilor sa situeaza de cealalta parte a baricadei...