Despre libertarianism... episodul 1

Pheeeew...Am reusit in sfarsit sa termin cu sesiunea, asa k acum ma pot relaxa un pic si voi putea sa aloc ceva mai mult timp si blogging-ului. Vroiam sa realizez in entry-ul de azi o critica dura a modului de evaluare practicat aici in Anglia, dar mi-am dat seama ca nu prea are rost. Astfel ca o sa incep azi o mica serie de entry-uri in care o sa incerc sa abordez o tema care m-a preocupat in ultima perioada, si anume daca scoala de gandire la care (sometimes reluctantly) ader, va avea ocazia sa-si vada vreodata transpuse in realitate ideile. Intr-adevar ,de multe ori am ajuns la concluzia ca libertarianismul va ramane doar un exercitiu teoretic practicat de oameni cu prea mult timp liber la dispozitie. Voi incerca sa dezvolt argumentele care ma duc uneori la aceasta concluzie si sa analizez si posibilele surse de speranta, precum si alte concern-uri...

Dar sa incep already...Dincolo de orice considerente ce tin de potentialele avantaje sau dezavantaje ale unui sistem libertarian trebuie evidentiat un fapt simplu: in societatea umana deciziile s-au luat, se iau si se vor lua intotdeauna prin intermediu unor mecanisme de putere. Nu conteaza care idei sunt in mod teoretic "mai bune", par empiric mai bune, sunt mai fundamentate sau mai riguroase conform unor criterii oarecare. Ideile ce sufera aplicare in realitate (in fine aplicare partiala) sunt cele in sprijinul carora se mobilizeaza mecanismul de putere ce actioneaza in contextul respectiv de spatiu si timp. In lumea occidentala de care oarecum apartinem mecanismul acesta de putere este, cel putin de teoretic, unul bazat pe principiul democratiei reprezentative, in care, cel putin ca tendinta long-run putem aproxima k majoritatea isi impune punctul de vedere.(adik dak un numar suficient de mare de oameni isi doreste pentru o perioada suficient de lunga de timp ca o idee X sa fie pusa in aplicare vom aproxima k acest lucru se intampla).

In acest context putem simplifica (ce-i drept fortat) problema in urmatoarea formula: principiile libertariene ar avea sansa sa vada lumina zilei doar daca vor trece testul sustinerii majoritare descris mai sus. Intrebarea este asadar una simpla: este o platforma politica de factura libertariana votabila?

Indiciile in acest sens nu sunt deloc incurajatoare...In primul rand numarul adeptilor este redus (prin adepti inteleg oameni care au valori de natura libertariana si sunt si constienti de asta) astfel incat gradul de disipare al ideilor curentului este destul de redus. (estimez k o majoritatea zdrobitoare a oamenilor din tarile dezvoltate nici macar nu stiu ce inseamna libertarianismul). In al doilea rand curentul este foarte divizat si nu are o identitate clara.(lucru de foarte rau augur din perspectiva marketingului politic si ideologic). Intr-o discutie purtata prin e-mail cu Gabriel pe tema libertarianismulul, apare la un moment dat un fragment de tipul (autorul este Gabriel) : dak prin libertarianism intelegem... concluzia este... dak prin libertarianism in schimb intelegem.... concluzia este... De asemenea un simplu search pe Wikipedia al cuvantului libertarianism poate elucida in ceea ce priveste diversitatea extrema de forms, culori, intensitati si arome in care apare acest curent...

Un al treilea argument ma trimite cu gandul la teoria marketingului si la scrierile lui Schumpeter. In marketing se spune k pentru k o idee, un concept sau un produs nou sa prinda, campania de promovare nu trebuie neaparat adresata consumatorului mediu, ci cozilor distribuitiei populatiei, si anume cunoscatorii, oamenii cei mai in tema, mai informati si mai interesati de domeniul in cauza, pentru k apoi acestia sa raspandeasca prin "word of mouth" ideea in masa populatiei. De asa ceva ar avea nevoie si libertarianismul insa evidentele arata k majoritatea liderilor de opinie ,intelectualilor, personalitatilor de cultura sunt oameni de stanga sau cel mult de centru. In fapt Schumpeter, in scrierile sale in care prezicea prabusirea sistemelor capitaliste, sugera ca societatile , sub influenta intelectualilor, vor vota in mod sistematic guverne de stanga, care in dorinta lor de a crea un stat al bunastarii vor eroda principiile capitaliste...

In fine, poate cel mai important motiv pentru scepticism tine chiar de esenta libertarianismului. Libertarieni sunt cei care dau o importanta deosebita libertatii individuale, inteleasa prin capacitatea individului de a-si gestiona propria viata si de a-si asuma complet responsabilitatea si riscurile asociate propriilor actiuni. Aceasta libertate este inteleasa a avea o importanta in sine, reprezinta o valoare in sine. Pentru majoritatea oamenilor insa, fie ei intelectuali sau nu, perceptia mea este k functia de valorizare (inteleasa aici k functia care descrie sistemele de valori si preferintele individuale, stiu k exista si in stiinta economica acest concept insa nu stiu cu siguranta la ce se refera) este puternic concava in argumentul libertate individuala.(adik libertatea individuala este perceputa k foarte valoroasa cand lipseste cu desavarsire, si din ce in ce mai putin pe masura ce este mai abundenta, astfel incat valoarea marginala a unui spor al libertatilor individuale este redus pentru cazul majoritatii oamenilor care traiesc in tarile civilizate). De ceea ce insa pare sa le pese in principal oamenilor (fie ei intelectuali sau nu) este ceea se numeste in sens larg bunastare sau welfare. Ei bine acest acest din urma concept poate avea variate definitii si interpretari (in functie de gradul de cultura, educatie, preferintele fiecarui individ in parte), dar pentru majoritatea oamenilor poate fi aproximat eficient prrintr-o masura a bunastarii materiale.

In conditiile in care majoritatea oamenilor au ca principala cerinta de la un sistem politic si economic furnizarea acestei bunastari, singura sansa a valorilor libertariene este sa se poata arata ca au un potential semnificativ ca odata aplicate sa genereze un nivel ridicat/maximal de bunastare. De aici si relevanta discutiilor in legatura cu eficienta si efectele de bunastare ale pietelor libere (prescriptia libertariana in materie de organizare economica). Asadar pe libertarieni o potentiala demonstratie a fa ptului k laissez-faire-ul este optimal dpdv economic nu este neaparat esentiala dpdv ideologic (depinde probabil iara de tipul de libertarianism sau de interpretare) ci mai degraba poate fi o cale de a promova ideile libertariene in randul celora cu sisteme de valori diferite. Cu alte cuvinte, dak s-ar putea arata fara umbra de indoiala superioritatea in materie de outcome de welfare a pietelor libere, libertarienii ar putea poate sa convinga categorii largi sa le sustina ideile, chiar dak pentru motive diferite... Dar este oare piata libera cea mai buna solutie din perspectiva welfare-ului?Despre asta si more in episoadele urmatoare...

Io cu cine sa mai tin?

Probabil manat de aceleasi energii care ma fac un destul de inravnit suporter al unei anumite echipe de fotbal britanice, am urmarit cu destul de multa atentie cursa prezidentiala din SUA si imi alesesem si eu un favorit, si anume pe John McCain. Desi in varsta si din punctul meu de vedere relativ putin carismatic, macar mi se paruse un tip mai dintr-o bucata, ceva mai putin populist decat adversarii sai democrati si care pana acum propusese ceva mai putine masuri de natura sa-mi creeze discomfort ideologic si de asemenea mai putine proiecte de reforma care sa se incadreze cu brio la categoria "economic nonsense". Ei bine iata k i-a venit randul si lui. Recent domnul McCain a propus o suspendare a taxelor pe combustibil pentru aproximativ doua luni intr-un efort de a "stimula" economia. O propunere as zice eu... "neinspirata". Pentru a citi mai mult despre aceasta si alte propuneri economice ale lui McCain consultati http://www.myfoxboston.com/myfox/pages/News/Detail?contentId=6308313&version=1&locale=EN-US&layoutCode=TSTY&pageId=3.3.1. Pentru o analiza critica a tax-break-ului de doua luni pentru combustibil va sugerez http://taxvox.taxpolicycenter.org/blog/_archives/2008/4/15/3641270.html .In final, de dragul obiectivitatii, va recomand sa cititi despre concursul de "economically nonsensical proposals" in probleme de energie ale celor trei candidati ramasi in cursa prezidentiala din SUA la link-ul: http://www.chicagotribune.com/news/columnists/chi-oped0417chapmanapr17,1,349864.column . In concluzie io cu cine sa mai tin? Poate ar trebui sa-mi dirijez energiile de suporter catre cursa politca din alta tara. Sau mai bine catre vreun alt sport... Mai stie cineva ce se mai intampla prin NBA?

Trinitatea Imposibila

Intr-un post destul de vechiutz, Dani Rodrik, probabil autorul care m-a facut sa-mi pun cel mai mult la indoiala preconceptiile de natura libertariana, afirma ca este imposibil sa beneficiem concomitent de trei atribute dezirabile la nivelul economiei mondiale: democratia, suveranitatea nationala si globalizarea economica nu sunt compatibile. Intrebarea ar fi care ar trebui pastrata? Well optiunea mea cel putin e clara (ar trebui sa scapam de nation-state), insa evident outcome-ul va fi generat de niste mecanisme de putere(care pe termen lung sunt imprevizibile) care la modul cum functioneaza astazi mai degraba pun sub semnul intrebarii elementele pe care eu le-as pastra decat pe cel pe care l-as elimina... too bad I guess. Oricum pentru a citi post-ul lui Rodrik in original vizitati http://rodrik.typepad.com/dani_rodriks_weblog/2007/06/the-inescapable.html.

Revenire...

Dap iara am avut un intermezzo cam lung intre doua entry-uri. De la revenirea pe planuri mioritice acum vreo trei saptamani, mi-am cam petrecut (pierdut?) timpul in reflectii mai mult sau mai putin filosofice. Ma gandeam sa impartasesc o parte din acestea chiar aici pe blog (in momentele in care mi se pareau geniale) si ma tot razgandeam (in momentele in care aceste reflectii ale mele mi se pareau perfect asimilabile ridicolului). Tot nehotarat am ramas asa k entry-ul acesta va fi unul cat de cat straightforward. Cat despre seria pe care vroiam s-o incep despre experienta-mi britanica mi se pare complet nepotrivit s-o continui acum... Dar sa trec la subiect. Zilele aceste navigand pe bloguri si pe site-ul FT am dat in mod repetat peste urmatoarea noutate: intr-o carte recenta doi economisti de la Universitatea din Chicago, Richard Thaler si Cass Sunstein propun o solutie interesanta, zic eu , de impaciuire partiala intre liberalism si paternalism. Ei sugereaza o solutie de tipul "choice architecture" in care policymakerii din diverse domenii, in loc sa elaboreze reguli cu caracter obligatoriu, ofera posibilitatea indivizilor de a alege pastrandu-si insa posibilitatea de a influenta in mod discretionar cadrul in care se produce alegerea. Un exemplu simplu oferit de cei doi este cel al unei cantine studentesti unde conducerea hotaraste sa puna fructele si legumele mai la vedere iar dulciurile si alte produse mai putin sanatoase in locuri mai ascunse. Acest fapt, spun autorii, nu ar ingradi libertatea consumatorilor de a cumpara ce ar dori ,insa, dupa cum arata studiile, ar da un imbold spre obtinerea unui outcome superior si anume o alimentatie mai sanatoasa. Un alt exemplu ar fi o legislatie de tip opt-out in ceea ce priveste prelevarea organelor in vederea transplanturilor (adik orice persoana ar fi considerata in mod default k fiind de acord cu prelevarea organelor sale in cazul decesului, ea trebuind sa-si exprime in mod expres dezacordul; acest fapt se pare k ar genera cresterea masiva a numarului de potentiali donatori datorita inertiei si slabei informari a publicului)... Intr-adevar privita prin ochii unui ideolog pur al uneia dintre cele doua parti (liberal/libertarian respectiv paternalist) acesta pare un compromis josnic si iluzoriu. Dar avand in vedere k avem de-a face cu o ciocnire de valori in fond irezolvabila intre cele doua parti, iar din pacate valori absolute nu exista (si nici o ierarhie obiectiva a valorilor nu se poate realiza), aceasta ar putea fi o cale interesanta si constructiva de impaca si capra si varza...Eu cel putin , in ciuda inclinatiilor libertariene am tendinta de a considera o legislatie de tip opt-out (cred k norme supletive se spune academic in romana nu?) drept legitima si oricum varianta cea mai putin abuziva de reglementare si legiferare. Pentru mai multe detalii va invit sa consultati expunerea acestor idei in varianta LATimes http://www.latimes.com/news/opinion/la-oe-thalerandsunstein2apr02,0,3730262.story respectiv FT http://www.ft.com/cms/s/0/b57fd73a-0273-11dd-9388-000077b07658.html. De asemenea pentru o critica a acestor idei din perspectiva libertariana consultati blogul lui Will Wilkinson http://www.willwilkinson.net/flybottle/2008/04/02/the-hazards-of-libertarian-paternalism-and-political-choice-architecture/

Despre Anglia...partea 1(despre educatie)

Acu ca m-am intors si eu pe plaiurile natale mi-am zis k ar fi bine sa scriu si eu cate ceva despre tara in care mi-am petrecut cea mai buna parte a ultimelor 6 luni... Sau cel putin despre cum vad eu aceasta tara acum. Marturisesc k am fost si raman un anglofon convins, dar experienta mea britanica mi-a facut sa-mi nuantez punctul de vedere si sa renunt la unele opinii preconcepute

Hai sa vorbesc mai intai de sistemul lor de educatie. Invatamantul lor superior are o reputatie internationala si reprezinta probabil singura alternativa credibila la "industria educationala" americana. Poate asa o fi, dar din teren realitatea arata mai putin impresionant. Da este adevarat, profesorii sunt mai buni (decat in Ro cel putin) in sensul k au niste standarde bine determinate, le pasa sa transmita ceva studentilor, si te incurajeaza sa citesti si sa documentezi. Pe de alta parte nivelul studentilor (ma refer prin nivel la interesul afisat, disponibilitatea de a invata) este chiar ma avant sa zic mai slab decat cel de la ASE. Bine ar putea fi doar cazul universitatii pe care am frecventat-o desi aceasta are o pozitie destul de buna in ranking-urile universitare din UK (in unele topuri ocupa locul 15 din primele 100 de univ din UK, iar media clasrilor e undeva pe la 20-25). Unul dintre motivele pt aceasta zic eu este si sistemul lor hibrid, de finantare atat publica cat si privata care ii ofera studentului statutul de "client" al sistemului universitar fara a-l pune sa plateasca intregul cost al produsului pe care-l cumpara. Oricum ideea e k relatiile de putere dintre profesor si elevi este ceva mai inclinata in favoarea celor din urma in comparatie cu Romania iar aceasta are si beneficii si dezavantaje...

Dincolo de aceste observatii generale si de natura calitativa primele lucruri care te socheaza cand incepi sa studiezi in Anglia sunt de natura cantitativa. Anul universitar este destul de scurt, incepe pe la inceputul lui octombrie k la noi insa se termina undeva pe la mijlocul lui mai, in contextul in care se beneficiaza de vacante consistente atat de vara cat si de primavara (cea din urma de nu mai putin de o luna). Numarul de cursuri este redus (4 pe sapt in cazul meu si nu mai mult de 5 la undergrad din cate am auzit) iar seminariile sunt extrem de rare. Per total un student in departamentul de economie ajunge sa aiba intre 8-10 ore de curs si seminar pe saptamana (contact time cum i se spune). Exista si profiluri cu performante mai remarcabile ( de exemplu am inteles k la istoria artei contact time-ul este redus la 3 ore pe saptamana) iar maximul este atins la profilurile tehnice unde se aduce la un cuantum mai familiar de 20-22 ore de contact pe saptamana...In all fairness asta prezinta si avantaje si dezavantaje: te forteaza sa take charge of your life and your education, sa fii mai independent, sa-ti organizezi si sa-ti ocupi timpul...Pentru cineva interesat si pasionat de ceea ce face este chiar o mana cereasca, are o sursa destul de importanta de timp pentru a studia ceea ce-l intereseaza, pentru a se implica in activitatile care-l atrag. Insa trebuie tinut cont si de faptul k aici vin oameni foarte tineri (aici se incepe studentia chiar mai devreme decat la noi, exista si studenti de 17 ani, iar majoritatea au 18) care au fost monitorizati pana la momentul respectiv toata viata si care se trezesc dintr-o data cu foarte multa libertate si cu o cantitate seminificativa de timp care poate fi folosit in mod discretionar. De aici apar categorii precum cei inapdatati care nu reusesc sa-si construiasca un network social (aici merita poate analizat si efectul caminelor cu camere single...) si ajung la depresii, al petrecaretilor salbatici care incaseaza amenzi dupa amenzi si sunt ultimately expulzati din camine sau pur si simplu al slob-ilor care-si petrec 99.99995% din timp inchisi in camerele de camin si nu se sinchisesc sa se duca nici la numarul infim de cursuri pe care-l au. Explicatia: "I can't be bothered" (expresie foarte des folosita, care m-a sochat prin profundul substrat "balcanic")

Alt aspect questionable este faptul k sistemul se poarta cu manusi cu studentii. In primul rand sistemul de notare desi dur, nu realizeaza o rafinare clara a valorii. La sf studiilor diploma universitara poate avea doar unul din 4 calificative: first (media peste 70%), 2.1 (peste 60%), 2.2(peste 50%) si 3 (peste 40%- dap 40% e nota de trecere in Marea Britanie). Deci intre 70% si 90% nu se observa nicio diferenta... Pe de alta parte notele din primul an nu se iau in considerare in calculul mediei, anul intai trebuie doar trecut pt k se considera k studentii sunt prea stresati pt k sunt plecati de acasa; notele din anul doi au o pondere de o treime iar cele din anul 3 de doua treimi...

Am avut de asemenea ocazia sa vin in contact si cu mediul liceal participand intr-un program de student tutoring la un liceu din Reading. Aici , dincolo de dotarea tehnica intr-adevar deosebita nu am putut sa observ decat un invatamant destul de diluat, intr-adevar parca mai focusat spre aspecte mai practice dar totusi... materialul care se acopera aici intr-o ora in Ro am convingerea k ar fi digerat in mai putin de 10 minute... Profesorul intr-adevar placut, implicat, inarmat cu o rabdare aparent nesfarsita se chinuie sa faca orele cat mai interesanta si pare dispus sa explice chiar si lucrurile cele mai simple de 10 ori...

Concluzia? Un sistem educational care mi s-a parut excentric, cu avantaje si dezavantaje dar din punctul meu de vedere, cu siguranta supraevaluat. Cat despre restul experientei mele britanice... intr-unul din entry-urile viitoare.

Criza subprime si sectorul financiar

Dap, ati ghicit, o sa-mi dau si eu cu parerea in legatura cu unul dintre subiectele care e pe buzele tuturor oamenilor din lumea finantelor si multora dinafara ei zilele astea. Am citit si eu ziarele si blogurile unor economisti in legatura cu aceasta problematica si am observat , tre sa recunosc cu un pic de ingrijorare, cateva constante: deplangerea sistemului de incentives viciat cu care se confrunta bancherii, ruperea corelatiei dintre performante si compensarea bancherilor, si in special cerinte pentru o mai mare reglementare a pietelor si institutiilor financiare. Poate articolul care m-a pus cel mai mult pe ganduri a fost unul al lui Martin Wolf din FT:http://www.ft.com/cms/s/0/73a891b4-c38d-11dc-b083-0000779fd2ac.html care cere chiar reglementarea modului de plata al lucratorilor din sistemul financiar. Evident la o prima lectura am respins indarjit cele propuse de acestia. Nici azi nu le accept insa am probabil o parere mai nuantata.
Problema porneste intr-adevar de la sistemul de incentives atat la nivel individual cat si la nivel de sistem. La nivel individual, traderii si managerii de investitii sunt in mod sistematic incurajati sa aiba o perspectiva pe termen scurt, sistemul de plata luand in calcul rezultatele "pariurilor" facute in piata de acestia la sfarsitul anului. Este intr-adevar un sistem de tipul: "heads I win, tails you lose" deoarece dak un trader face niste pariuri riscante care la sfarsitul unui an financiar ofera profituri impresionante atunci se va alege cu un bonus urias, pentru ca apoi, in cazul in care lucrurile iau o turnura proasta, trader-ul nu poate fi "pedepsit" intr-un mod semnificativ (in cel mai rau caz isi pierde slujba dar nu i se poate cere restituirea bonusurilor si stock-options-urilor)
La nivel institutional, disponibilitatea, guvernelor si bancilor centrale de a interveni pt a salva banci aflate in dificultate este de natura sa incurajeze puternic asumarea de riscuri excesive. In fapt as spune eu, se creeaza un "game theoretic equilibrium" al asumarii de riscuri excesive. Voi incerca sa ilustrez asta cu un exemplu simplist: sa presupunem ca banca X este o banca "buna", care isi doreste sa realizeze o crestere "sanatoasa", sa nu-si asume riscuri excesive pe piata, sa respecte modelele de risk management etc. Ei bine in timpurile bune banca noastra "cuminte" , asumandu-si riscuri rationale va realiza rate de profitabilitate semnificativ mai reduse decat bancile care fac pariuri mai riscante. Ce inseamna asta? Profituri mai mici, o dinamica mai modesta a cresterii, bonusuri mai scazute pentru angajati si manageri, scaderea preturilor actiunilor, dezinteresul investitorilor. Astfel evident se ajunge la pierderea oamenilor celor mai talentati in favoarea bancilor ce si-au asumat riscuri mai mari si la o pozitie competitiva mult slabita. Ce se intampla in timpuri rele? Bancile ce au facut pariuri mari realizeaza pierderi enorme ce le pun in pericol existenta insa guvernele, bancile centrale sau sovereign wealth fund-urile intervin pt a le salva (in legatura cu ultimele nu am mari obiectii, panaa la urma orice fond de investitii poate sa-si investeasca banii unde vrea, desi am unele obiectii cu privire la existenta unor vehicule de investitii ale statelor dar aici intram in lucruri strict ideologice). Deci fiecare banca are interesul sa se poarte k o banca "rea" si sa-si asume riscuri importante. Hai sa vedem insa ce s-ar putea intampla dak statul nu ar interveni sa salveze bancile intrate in dificultate. Acestea s-ar prabusi in timp ce bancile cu un risk management adecvat ar ramane in picioare. Prabusirea bancilor "rele" ar lasa goluri mari in piata, ar duce la concedieri masive si la un surplus de oameni talentati pe piata, fapt ce ar permite bancilor cuminti sa aiba un bargaining power mai mare la angajari, putand astfel impune sisteme de compensare mai rationale bancherilor ( unul din motivele pt care pachetele salariale si de bonusuri sunt asa de mari este concurenta acerba dintre banci, anul trecut de exemplu, in ciuda pierderilor enorme multe banci au continuat sa plateasca bosnusuri enorme de frica ca oamenii cheie le-ar putea pleca la concurenta). De asemenea investitorii ar dobandi incentives-uri sa fie mai atenti la monitorizarea institutiilor financiare in care-si investesc banii (in calitate de creditori sau actionari) si s-ar ajunge la un pricing al riscului mai adecvat.
Inseamna toate cele mai de sus ca sistemul financiar ar trebui chiar dereglementat si ca statul n-ar mai trebui sa salveze bancile aflate in dificultate. Eu unul sunt de parere k da insa recunosc ca exista cel putin cateva contraargumente importante la cele spuse de mine pana acum. Unul ar fi puternica integrare a sistemului financiar, puternica interdependenta precum si rolul determinant al credibilitatii pentru sistemul financiar. Astfel prabusirea unei institutii financiare majore poate teoretic provoca o criza sistemica, afectand in mod direct bancile cu puternice relatii cu banca in cauza (fie acestea din urma "bune" sau "rele") iar indirect toate institutiile financiare prin diminuarea increderii investitorilor in sistemul financiar. Un al doilea argument major folosit de cei care sustin interventionismul este impactul pe care o criza financiara il poate avea asupra economiei reale. Un numar mare de falimente bancare poate afecta puternic procesul creatiei monetare, poate duce la o contractie monetara puternica si la recesiune...
Avem deci de-a face cu un tradeoff foarte greu de abordat. Mai intai cred k ar trebui sa se incerce o masurare cantitativa mai precisa a impactului pe care l-ar putea avea prabusirea unei/ mai multor banci majore. Insa aceasta nu ar putea rezolva in sine problema fiindk din pacate cealalta parte a tradeoff-ului este foarte greu/imposibil de masurat. Intr-adevar teoretic absenta interventiei statale ar putea duce la crearea unei atitudini mai sanatoase si mai rationale fata de risc si pe termen lung a unui sistem financiar mai solid. Intrebarea cheie aici este ce inseamna termen lung (adik cat va dura acest proces de selectie naturala a bancilor solide si competitive), care ar fi pierderile pe parcurs, cat timp va lua adoptarea unor atitudini mai rationale fata de risc, presupunand k intr-un final se va ajunge prin selectie naturala la un sistem financiar solid si sigur, benficiile produse de un asemenea sistem vor acoperi costurile provocate de procesul de a ajunge pana acolo (costuri reflectate in crize financiare, recesiuni etc)
Si solutia hiperreglementarii prezinta dupa parerea mea doua taisuri. Reglementarea,istoric vorbind, a fost de natura sa incite la gasirea unor solutii inovative de ocolire a reglementarii, de fiecare data rezultand insa produse financiare din ce in ce mai complexe , mai esoterice si implicit mai riscante. Cred k asta este exact ce se incearca sa se evite. Pe de alta parte creearea unei hiperreglementari cu adevarat fool-proof (presupunand k e posibil) ar compromite probabil posibilitatea inovatiei si progresului in sistemul financiar, un rezultat, zic eu, cel putin la fel de nefast.
Deci gasirea solutiei as spune ca este ink departe de noi. Atata timp cat nu se va reusi o modelare a tradeoff-urilor amintite mai sus, si nu se vor face niste estimari clare si obiective ale costurilor si beneficiilor asociate fiecaruia dintre scenariile amintite mai sus fiecare va trebui sa se multumeasca sa gandeasca in cheia propriilor credinte si valori. Eu personal cred in dereglementare, liberalizare , absenta interventionismului statal si in stabilizarea pe termen lung. Din pacate pentru mine, majoritatea policymaker-ilor sa situeaza de cealalta parte a baricadei...

Socuri culturale....

Doua intamplari petrecute saptamana trecuta mi-au adus aminte in ce lume diversa si neomogena traim. Prima este legata de un coleg pe care-l am aici la cateva cursuri care este din Oman. Mi s-a parut un tip de treaba, ai ce discuta cu el, glumeste, face observatii inspirate... Insa miercurea trecuta un prieten italian mi-a spus k in urma unei conversatii cu el acesta i-ar fi spus k dak ar avea la dispozitie o bomba nucleara ar folosio fara regrete si fara ezitare impotriva Israelului...

Un al doilea moment interesant s-a petrecut la una din deja intratele in rutina cafele pe care le servesc dupa masa de pranz alaturi de niste prieteni italieni. De data aceasta am avut ca invitata si o americanca venita la Reading intr-un exchange de la Randolph College, un colegiu de fete cu care Reading-ul are acord de exchange din anii 70. Discutia a fost destul de neinteresanta pana am aflat motivul pt care fata in cauza alesese sa vina la Reading. In anul precedent , din cauza unor probleme financiare , colegiul decisese sa devine co-educational, adica sa primeasca aplicatii si de la baieti, iar colega noastra plecase de la Randolph pentru a nu fi prezenta sa vada "degradarea comuninatii" de la colegiu si "disparitia unuia dintre hub-urile importante ale feminismului in SUA".

Aceste doua momente mi-au servit drept reminder asupra a cat de diferiti suntem chiar si in aceaste epoca a globalizarii. De asemenea mi-au readus in atentie o distinctie pe care obisnuiam sa o fac la un moment dat intre "intelegerea rationala" si "intelegerea emotionala". Prima se refera la simpla cunoastere la modul factual a unor informatii, da la modul teoretic si rational, stiam k exista diferente culturale semnificative in lume. A doua se refera, la asumarea, la interiorizarea unei realitati, ceea ce-mi explica totusi surprinderea relativ la cele doua intamplari desi eram in posesia datelor factuale privind diferentele culturale chiar si inainte. Probabil k intelegerea completa, "the intuition", k sa zic asa, a multor elemente ale realitatii presupune combinarea ambelor forme de intelegere...

Continuare...

In sfarsit ajung sa scriu acest post care sper sa fie conclusiv pentru tematica "the economics of happiness" at least for the short run. Dar mai intai vreau sa incep cu un fel de disclaimer. Am inceput sa scriu despre aceasta tema in ideea de a transmite de ce mi s-a parut un subiect interesant de research, ce provocari mi-a adus avand in vedere convingerile mele libertariene, si ce solutii am gasit. Acum observ k din cauza atomizarii posturilor probabil am parut un sustinator al acestor teorii si al implicatiilor pentru policy-making pe care acestea le au. Nu voi mai face aceeasi greseala acum, acest post se anunta unul demn sa testeze dak blogger-ul are limita de spatiu pentru un post. Totusi va trebui sa continui sa joc pentru un timp rolul de avocat al diavolului pentru ca obiectiile aduse la adresa acesteri teorii, desi puternice, nu mi se par suficiente. Gabriel iti multumesc pentru comentariu si pentru sugestiile bibliografice, nu am reusit sa le consult inca dar fii convins k o voi face. Perspectiva ta asupra problematicii s-ar putea sa fie cu cateva niveluri de rationalitate mai sus decat analiza pe care o voi face eu in cele ce urmeaza asa k please bear with me daca ajungi sa citesti aceste randuri. Dar sa trec la treaba si sa incerc sa explik care mi se pare mie k sunt liniile de forta ale economics of happiness (btw nush exact nici cat de vechi sunt ideile din spatele acestei teorii, nici cat din acest domeniu de studiu tine de economie in sens strict...)

1) Mai intai, din cate am inteles , in cadrul acestor teorii conceptul de functie de utilitate nu este utilizat in sensul strict al relatiilor de preferinta ci ca un proxy pentru nivelul de fericire, deci avem de-a face cu un concept mult mai larg.

2) Marea atractivitate a acestei abordari pentru mine a fost tocmai faptul k teoriticienii domeniului incearca sa faca ceva ce este considerat in mod conventional imposibil: sa dobandeasca o masura cardinala , obiectiva a utilitatii definite in sensul de mai sus. Atingerea acestui obiectiv cred k ar echivala cu o Nirvana pentru toate stiintele sociale. O astfel de masura a utilitatii ar putea aduce la un nou nivel intelegerea noastra a comportamentului uman in general, nu doar a comportamentului economic. Ei bine se pare (nu pot confirma cu siguranta cele spuse aici) ca se fac progrese majore in acest domeniu cu ajutorul tehnologiei. Mai exact este vorba de folosirea unor proceduri ce tin de neurologie pentru masurarea nivelul de fericire: REM scans, analiza nivelurilor de dopamina si serotonina din corp etc. Sustinatorii domeniului ca astfel au obtinut masuri obiective ale utilitatii. Evident nu pot sa evaluez tehnicalitatile de ordin anatomic si neurologic insa daca aceste masura obiectiva a utilitatii este fundamentata stiintific aceasta da, dupa parerea mea o greutate mult mai mare teoriei fericirii.

3) Dupa o analiza pe un esantion important si pe o perioada de peste 15 ani folosind masura obiectiva a utilitatii mentionata mai sus sustinatorii economics of hapiness sustin ca au gasit cateva erori importante si sistematice in comportamentul agentilor (derapam deja de la agenti rationali, asteptari rationale, economie neoclasica si intram intr-un framework care tine mai mult de behavioural economics). Mentionez k problemele sugerate mi se par credibile.

4) Problemele se leaga in special de alocare optimala intre income si leisure si nu de alegerea intre diferite cosuri de bunuri. Agentii incearca sa maximizeze o functie de utilitate intertemporala U (C,L) ce depinde de nivelul de consum si timp liber din fiecare perioada. O prima inovatie ce se desprinde din paradigma economics of happiness este introducerea unui nou argument in functie: indivizii isi judeca nivelul de bunastare in mod relativ nu absolut. Astfel introducem o variabila pozitionala in functia de utilitate care depinde la randul ei tot de consum.(ne putem gandi la variabila asta k pozitia ocupata de fiecare individ intr-un ranking al consumului ce-l putem folosi poate si ca un proxy pt statutul social) devine U(C,P(C),L). K sa fie mai clar :

U(C,P(C),L)= U1(C1,P(C1),L1) + b*U(C2,P(C2),L2)+............
unde b e fact de actualizare. Deci consumul se converteste in utilitate prin doua mecanisme. Consumul unui bun aduce "utilitate intrinseca" dar afecteaza si pozitia in clasament a individului aducandu-i astfel un spor de fericire. Mai mult analiza empirica aratul k al doilea efect e mai important decat primul. Existenta acestui efect pozitional cred k este confirmata de insasi existenta industriei luxului (bunurile de lux sunt mai mult un semnal al statutului social decat altceva). De asemenea este confirmata de asa zisele efecte de snobism si ostentatie confirmate de economia mainstream. Voi incerca sa prezint erorile prezise de acest framework cu un exemplu. Sa luam cazul unui muncitor. In optimizarea functiei de mai sus teoreticienii ec of hapiness sustin k el va face sistematic urmatoarele erori:

a) sa presupunem k muncitorul nostru vrea sa munceasca mai mult pentru k asta ii creste sansele unei promovari si deci ale unei mariri de venit in viitor. El insa cand va estima utilitatea viitoare nu va lua in calcul fenomenul "obisnuirii". Odata ce va obtine cresterea de venit respectiva nivelul sau de fericire va creste brusc insa in timp se va obisnui cu noul nivel ridicat al venitului si nivelul lui de fericire va reveni la normal.

b) va subestima rapiditatea de descrestere a utilitatii marginale a venitului

c) va supraestima impactul cresterii de venit asupra variabilei pozitionale. Muncitorul nostru nu va lua in calcul ca si alti membri din grupul sau de comparare sociala vor lua masuri pt cresterea venitului pt a-si imbunatati sit pozitionala, isi va supraestima deci pozitia in top ca urmare a cresterii anticipate de venit asociata unui efort suplimentar in prezent si in viitorul apropiat deci va avea un upward bias al utilitatii anticipate. Mai mult muncitorul nu va lua in calcul posibilitatea schimbarii grupului social de comparatie (dak intr-adevar reusesti sa-ti depasesti tot grupul social probabil vei incepe sa te raportezi la un grup social mai inalt)

d) muncitorul isi va supraevalua sansele de a obtine promovarea in the first place fiindk nu va anticipa corect in ce masura si altii vor urmari aceeasi promovare si va avea de asemenea tendinta sa fie overconfident ( in Suedia la un survey 86% din soferi si-au descris abilitatile in materie de soferie drept "peste medie")

e) muncitorul nu va putea anticipa schimbari in propria functie de utilitate

Toate acestea inseamna ca muncitorul nostru va aloca prea mult timp muncii si prea putin timpului liber. Asta pare sa fi cu atat mai grav cu cat analizele arata ca activitatile sociale, culturale de famile par sa aiba un impact asupra fericirii mult mai mare decat succesele profesionale (evenimente de genul promovari, zile descrise drept bune, productive la serviciu etc par sa genereze un nivel de fericire mult mai redus decat casatoria, un eveniment social descris drept placut etc...)

Solutia la toate problemele astea? Evident interventia statului printr-o taxare foarte accentuat progresiva care sa descurajeze puternic goana indivizilor dupa "consum pozitional", limitarea publicitatii care exacerbeaza dorintele si creeaza "nevoi false", o piata a muncii rigida si reglementata care sa asigure o securitatea mai mare a locurilor de munca (btw securitatea in general si cea a locului de munca in special sp pare k au un impac ffff mare in functia de utilitate) etc...

Cu ce se diferentiaza ce am spus pana acum de utilitarianism? Economics of happiness ofera un argument mai puternic: utilitarienii spun k redistribuirea venitului ar fi o imbunatire in sensul principiului compensarii a lui Kaldor (adik in urma redistribuirii bogatii au utilitatea un pic mai mica, saracii mult mai mare , deci teoretic saracii i-ar putea compensa cu utilitate pe bogati si tot le-ar ramane...) In schimb Economics of happiness promite ceva mai mult si anume o imbunatire Pareto.(dupa redistribuire si bogatii si saracii o duk mai bine). Trebuie sa recunoastem k intr-o disputa de idei cand cineva pare sa de partea lui o Pareto improvement atunci e greu de combatut.

Cum m-am gandit eu k pot fi combatute toate cele mai de sus? Cu argumente de ordin filosofic dar si practic si pragmatic.

1) Nu este de la sine inteles k fericirea este "the ultimate goal". A stabili o ierarhie clara a valorilor este probabil imposibil deci a incerca sa avem un debate in termen de valori este total neproductiv. (in fapt o pondere semnificativa a marilor probleme ale umanitatii de azi se datoreaza diferendelor irezolvabile intre valori, aici ma tem k logica si gandirea insasi nu pot face curatenie) Ca adagio la asta: din acest motiv ma tem k ideologiile "pure" nu au un rol de jucat in lume, sau cel putin un rol pozitiv si asta probabil se aplik si libertarianismului, dar asta ramane pt o discutie ulterioara

2) Mai exista, dupa cum spuneam si in unul dintre post-urile trecute si alte obiective demne de urmarit: libertate, sustenabilitate, eficienta etc. Dupa cum spuneam si acolo cred k trebuie "optimizat" in functia de variabila/variabilele care realizeaza cel mai "bun" rezultat agregat, adik sa fie aleasa o variabila care se "impaca" bine si cu celelalte, in sensul k optimizarea ei permite obtinerea unor parametrii de performanta buni si in dreptul celorlalte varibile, si de asemenea variabila rezultat sa fie cu adevarat in mod realist influentabila de policymaking. (aici revine comparatia cu central banking-ul, bancile centrale nu urmaresc inflatia pt k este in sine cel mai important obiectiv ci pentru k este un obiectiv important, destul de bine corelat si cu alte obiective importante de politica macroeconomica, si de asemenea este obiectivul aflat cel mai bine sub controlul bancii centrale). De aici vine zic eu falimentul fericirii individuale k obiectiv de policymaking. Functiile de utilitate sunt manipulabile. Oamenii se adapteaza, functiile lor de utilitate se modifica sub constrangerile externe, dar pot fi manipulate si din exterior. Fericirea e un obiectiv prea volatil, putin cuantificabil si greu controlabil pt a fi obiectiv de policymaking (in sens larg iarasi). Fericirea , in contextul manipularii functiilor de utilitate poate fi compatibila cu aproape orice, si o sa dau doar doua exemple (cei drept extreme si trase de par dar cred k ele convey the idea) care mi-au fost oferite in cadrul cursului pe aceasta tema, probleme ridicate de opozantii acestor idei:

i) Presupunand k Prozac-ul ar fi solubil , ar trebui pus in water supply asa cum se pune fluor pt protejarea dintilor?

ii) Sa presupunem o lume in care toti indivizii sunt sclavi dar sunt tinuti sub o stare de extaz continuu prin intermediul unor narcotice. Este o astfel de lume dezirabila?

Pe langa aceasta, adoptarea fericirii k obiectiv de policymaking ar insemna concentrarea a si mai multa putere in mainile unui grup restrans, lucru care ar creste exposure-ul la government failures de tot felul , cred k la o scara si cu implicatii mult mai serioase decat azi.

Concluzia? Fericirea, oricat de seducatoare ar puta fi ca obiectiv de policy-making, chiar dak pentru multi este poate valoarea centrala (in fapt in viata de zi cu zi mai mult sau mai putin automat ne raportam la aceasta valoare) nu este un obiectiv optimal pt policy-making... Optiunea mea pt un astfel de obiectiv pt policymaking-ul in sens larg? Maximizarea libertatilor individuale eventual coroborata cu anumite elemente ce tin de sustenabilitate.(am oarecari indoieli k piata libera poate internaliza costurile de mediu de unul singur dar nu am ink o pozitia clara asupra topic-ului.) Dar desprea asta intr-unul din episoadele urmatoare.

Raspuns la comentarii+ Completari

Ufff... Ink nu reusesc sa-mi pastrez o consistenta cu blogul asta... Pe de o parte mi-as dori sa scriu cu regularitate, pe de alta nu vreau sa-l simt ca pe o obligatie... In fine... M-am gandit sa raspund la cometariile de la postul trecut intr-un post si nu tot la sectiunea comentarii k mi se pare k s-au ridicat niste probleme interesante. Mai intai as vrea sa spun Irina k nu mi se pare k economia trebuie privita k ceva izolat, care abordeaza o nisa ingusta a stiintei. Suntem totusi intr-o epoca in care se doreste o abordare multidisciplinara a problemelor si se viseaza la teorii de unificare (atat intre "subdiviziuni" ale unor stiinte, de exemplu micro si macro cat si inter stiinte de exemplu integrarea psihologiei cu sociologia). De exemplu cred k integrarea unor elemente de ce tin de psihologie va fii destul de importanta pentru intelegerea mai buna unui concept zic eu central in economie si anume cel de functie de utilitate... Apoi in legatura cu scopul economiei... Io privesc stiinta economica ca avand doua fatete: k un fel de lupa prin care analizam partea probabil cea mai rationala si stabila a comportamentului uman (de unde si relativa precizie a rezultatelor comparativ cu celelalte stiinte sociale) - concept asimilabil economiei pozitive, si ca un fel de instrument de actiune in lume-concept asimilabil celui de economie normativa. In speta in aceasta a doua acceptiune economia este doar un instrument folosit de politic (folosesc notiunea in sens generic) pentru a servi la atingerea unui scop sau unor scopuri. (asadar asa cum politica monetara tinteste o variabila macro precum inflatia, politica in sens generic poate tinti o variabila de tipul justitie sociala, fericirea indivizilor membri ai societatii, sustenabilitate, libertate individuala, supravietuire, echitate, eficienta etc sau un portofoliu de asemenea obiective- obiective multiple). Si da sunt destul de convins k economia poate fi folosita k instrument si in "tintirea"(aici nu chiar tintim ci vrem sa maximizam dar in fine, e un fel de variabila obiectiv) variabilei "fericirea membrilor societatii". Si mi s-au adus dovezi k probabil un sistem etatist este cel mai bine pozitionat sa maximizeze aceasta variabila obiectiv. Voi vorbi despre asta in postul urmator. Insa stai linistita Irina, raman libertarian, cred k sistemul politic ar trebui sa urmareasca variabila obiectiv "libertate individuala" si nu fericire si voi incerca sa argumetez asta intr-un post viitor (in fapt o parte din argumente vor veni chiar de la unii din teoreticinenii domeniului). Cat despre povestea cu bastinasii din padure din punct de vedere strict al fericirii obiectia ta e valida: s-ar putea k interventia societatii moderne peste saracii salbatici sa nu fie dezirabila. Mai mult decat atat cred k multi teoreticieni ai culturii ar fi impotriva unei astfel de interventii ( e considerat de unii un abuz cultural- societatea moderna impunandu-si valorile in mod nejustificat asupra societatii mai primitive- nu sunt de acord cu asta dar vroiam sa precizez k exista si punctul asta de vedere). Liviu ti-am cam neglijat comentariu in postul asta dar promit k postul viitor va fi consacrat fundamentului stiintific al economics of hapiness care sper sa fie de natura sa clarifice lucrurile (si care tre sa spun k mi se pare destul de solid). Acestea fiind spuse... pe mai tarziu.

Despre "The economics of hapiness"

Un prim post cu content cat de cat mai economic... Imi propun sa fie cat mai multe dintre ele in perioada urmatoare desi temporar interesele mele au deviat un pic de la economie. Dar sa trec la subiectul la care face referire titlul. Una dintre cele mai interesante experiente educationale din istoria recenta a vietii mele s-a produs la sfarsitul anului trecut cand, in cadrul cursului de microeconomie am avut un lecture dedicat economiei fericirii.( trebuie sa recunosc ca acest lecture mi-a pus multe intrebari in legatura cu convingerile mele ideologice...voi reveni cu asta). Mi s-a spus la inceput un lucru pe care-l stiam: banii nu aduc fericirea. Ei contribuie intr-adevar la aceasta dar nu sunt factorul determinant. Studiile arata ca exista decreasing returns to wealth, deci utilitatea in plus adusa de fiecare unitate monetara este descrescatoare...(deci ideologia utilitariana are o baza...) Am aflat ca oamenii isi judeca veniturile relativ, nu absolut (nu conteaza cat am ci conteaza cat am in raport cu altii) si k sunt de multe ori mai atenti la dinamica venitului decat la nivelul acestuia. Din motivele enuntate mai sus exista pericolul aparitiei unor externalitati pozitionale ( o cursa a sobolanului in care oamenii incearca mereu sa se depaseasca reciproc, ajungand sa consume prea mult, sa munceasca prea mult etc). Am mai aflat ca fiecare actionam dupa o functie de utilitate virtuala, imaginara , pe care incercam evident sa o maximizam dar care din pacate nu corespunde cu functia de utilitate reala (cu alte cuvinte ceea ce ne imaginam ca ne va face fericiti de multe ori nu ne face fericiti, un fapt zic eu cu multiple implicatii chiar de ordin filozofic.) Solutia propusa de cercetatorii in acest domeniu al economics of happiness? Multa interventie statala. (dap groaza oricarui libertarian ca mine dar trebuie sa recunosc ca e pe departe cea mai buna justificare a interventiei statale pe care am auzit-o pana acum). Si ca si cum toate aceste argumente nu ar fi destul de painful, zilele trecute, am urmarit un speech pe TED am dat peste un speech al unui psiholog numit Barry Schwartz care ne vorbeste despre "paradoxul alegerii" si anume de faptul k, desi libertatea de alegere este considerata in general k fiind perfect corelata cu fericirea, realitatea pare sa nu fie chiar asa. De fapt argumenteaza el, confruntarea cu prea multe oportunitati de alegere, cu prea multe optiuni, cu prea multe alegeri provoaca dezutilitate... Dar pentru mai multe informatii va invit sa consultati http://www.ted.com/index.php/talks/view/id/93. De asemenea pentru alta discutie pertinenta asupra subiectului acestui post recomand http://econosofia.wordpress.com/2008/01/19/the-economics-of-happiness/. Io voi dezvolta acest subiect si in cateva din post-urile urmatoare, dezvoltandul mai in detaliu si evident venind cu niste contraargumente libertariene la cele introduse astazi. Pe mai tarziu.

Melodia mea favorita

Sunt criticat adeseori ca am o sfera de preocupari destul de restransa. Economie, finante, politica, fotbal (ultimul comentat si urmarit, nu jucat din pacate) si cam atat. Din pacate "criticii" mei cam au dreptate cand ma judeca asa, si probabil lucru asta nu se va schimba prea curand (intentionez sa duc o campanie de diversificare a preocuparilor dar nu pot garanta pentru succesul ei). Oricum in postul de azi vreau sa va vorbesc un pic de pe melodia mea favorita: " Castles in the Air" a lui Don McLean. Imi place melodia asta de destul de mult timp, oricum inainte de a intelege ce inseamna versurile. Cum am dat peste melodia asta? Tatal meu are o boala cu muzica si ii place sa faca selectii pe tot felul de CD-uri (in vechime le facea evident pe casete) pe care le ascultam in masina in vacante. De fapt astea sunt cam singurele ocazii in care ascult mai extensiv muzica... in mintea mea cred k s-a creat o asociere iremediabila intre drumurile lungi cu masina si ascultatul muzicii (preferabil de calitate) Imi place la nebunie sentimentul masinii care goneste pe un drum liber in timp ce pe fundal suna o melodie placuta, linistitoare sau dimpotriva foarte dinamica. Dar sa termin cu vorbaria... Am pus pe blog un filmulet Youtube care are pe fundal melodia (nu e nevoie sa bagati in seama imaginile, nu au nici o legatura directa cu melodia, am ales filmuletul acesta fiindca are pe fundal o versiune a melodiei identica cu cea care imi place mie). Enjoy!

Despre lucruri in care cred + Articol

Nu am mai scris cam de multisor si resimt asta ca o mica nerealizare fiindca chiar vreau sa inscriu acest blog in rutina mea zilnica. Sa speram ca voi reusi lucrul asta ceva mai bine pe viitor. Dar sa trec la subiectul postului... Vreau sa vorbesc un pic despre valorile mele, despre lucrurile care cred si sa fac referire la un articol zic eu interesant si relativ recent in care se oglindesc o parte din aceste valori. In primul rand cred in libertate (dpdv al convingerilor politice ma definesc ca libertarian desi inca nu am facut suficiente lecturi ca sa pot zice k mi-am asumat complet aceasta ideologie), atat in manifestarea ei in economie cat si in viata fiecaruia dintre noi. Vor fi probabil mai multe post-uri in care voi dezvolta aceasta tema... Mai am o credinta aproape religioasa in stiinta si cred k ar trebui ca oamenii sa aiba o atitudine mai putin reticenta si evident mai liberala in ceea ce priveste cunoasterea. Nu cred ca ar trebui puse piedici exagerate impotriva alimentelor modificate genetic, studiilor privind biotehnologiile, ingineria genetica, clonare, fuziune nucleara etc. Da intr-adevar cred ca va veni probabil ziua cand vom reusi sa "proiectam" alimente mai sanatoase decat ne ofera natura, sa vindecam boli azi incurabile si poate chiar sa construim masini mai inteligente decat noi insine. (desi recunosc ca acest din urma exemplu da nastere la un set complex si potential periculos de consecinte) Probabil din toate motivele enuntate pana acum continui sa am inclinatii pro-americane care desi intr-un evident trend descendent in ultima perioada se anunta totusi persistente. Sunt totodata un sustinator destul de fervent al globalizarii considerand ca beneficiile potentiale sunt net mai mari decat eventualele costuri provocate de reducerea diversitatii culturale a planetei. (si pe tema asta vor mai fi cu siguranta post-uri). Revenind oarecum la tema tehnologiei mai sunt si un fervent sustinator al ideii de explorare a spatiului cosmic. Ceea ce ma aduce in final la articolul pe care vreau sa vi-l recomand. In el se regasesc cateva lucruri in care cred: stiinta, tehnologia, initiativa privata, antreprenoriatul. Da si eu am crezut multa vreme k cucerirea spatiului poate fi realizata doar prin intermediul unor programe guvernamentale uriase precum cele din vremea razboiului rece. Dar pe masura ce studiez mai mult problema cu atat realizez ca explorarea spatiului va deveni cu adevarat o prioritate doar cand vor aparea incentive-urile economice necesare, si dupa toate probabilitatile breakthrough-urile decisive vor fi facute de mediul privat. Acestea fiind spuse o sa inchei postul de azi dandu-va link-ul:
http://www.economist.com/science/displaystory.cfm?story_id=10566293.

Despre conditia umana

Dap intr-adevar, titlu pompos... Mi se reproseaza cam des in ultima vreme ca vorbesc cam pompos si cam pretentios si asta ma cam ingrijoreaza.(ma trimite cu gandul la limbajul folosit de cativa prestigiosi autori de manuale din Romania). Dar nu mi-a venit altul mai bun. Oricum ce vreau sa transmit in acest entry e simplu. Vreau sa fac o trimitere la doua analize asupra vietii si omului care mi-au influentat destul de mult perspectiva asupra lumii in ultima perioada. (Prin ultima perioada a se intelege ultimii doi ani - la mine era vitezei inca nu a poposit inca). Cele doua surse de inspiratie pentru acest entry sunt de factura foarte diferita si mi-au parvenit la momente deosebite si prin cai diferite. Nu spun neaparat ca ele transmit ceva nou, deosebit, revelatoriu, ceva la care nu v-ati mai gandit. Poate fac si asta dar e oarecum beside the point. Mi se pare mai important parca modul simplu, franc, natural,autentic, complet asumat, in care isi transmit mesajul, plin dupa parerea mea, de adevaruri deopotriva simple, clare ,naturale evidente chiar cateodata, dar pe care prinsi in cotidian avem tendinta de a le pierde din vedere.Poate nici stilul si modul in care-si livreaza mesajul nu e deosebit ci doar asa mi s-a parut mie fiindca am dat peste ele la un moment potrivit...Dar dupa aceasta introducere ingrozitor de lunga sa va spun si despre ce e vorba.(dupa ce ca vb pompos si pretios mai sunt si prolix). Prima referinta este o poezie scrisa de Octavian Paler si intitulata "Am invatat..." care mi-a parvenit intr-un moment destul de greu al vietii mele gratie unei bune prietene. Mi-ar placea s-o pot posta aici dar din pacate nu cred k permite spatiul si din cate am vazut jucaria asta de site nu-ti permite sa uploadezi fisiere. (daca cumva gresesc sa ma anunte si pe mine cineva). Oricum daca vreti sa o cititi let me know si v-o trimit pe mail. Despre ce-a de-a doua referinta, mult diferita de prima, am aflat dintr-un mail trimis de un coleg pe grupul Business Club candva prin anul intai de facultate, mail care continea un link catre un filmulet pe YouTube. Este vorba despre discursul lui Steve Jobs la ceremonia de absolvire a Universitatii Stanford din 2005. Am pus filmuletul pe blog asa ca puteti sa-l urmariti imediat ce cititi aceste randuri; dureaza doar vreo 14 min... Cam atat pe ziua de azi. Daca aveti/ati avut ocazia sa cititi poezia si/sau sa vizionati filmeletul do let me know what you think. Acestea fiind spuse o sa inchei pe ziua de azi. Cheers!

Introducere...

Iata a venit si clipa primului meu post pe blogul propriu si personal...Si dintr-un motiv pe care nu-l inteleg in intregime am reflexul de a-mi consacra primul post unei justificari... De ce mi-am facut blog? Probabil e bine totusi sa-mi raspund macar mie la intrebarea asta... Pai primul motiv care imi vine in minte e acela ca intotdeauna am avut credinta launtrica ca am ceva interesant de spus...De asemeni m-am tot intrebat ce ar iesi daca as incepe sa scriu liber pe diverse teme care ma preocupa. Oare voi dezvolta un stil de scriitura interesant? Oare ideile proprii care mi se par de nu putine ori foarte inteligente vor fi apreciate la fel si de altii? Oare analiza mea neincetata a lumii din jur (da, am din pacate sau din fericire tendinta sa hiperanalizez) va fi considerata interesanta si de alte persoane? (presupunand totusi ca cineva, candva va citi totusi ce scriu eu p-aci). Crearea blogului reprezinta o oportunitate buna de a afla raspunsuri macar partiale la aceste intrebari. Apoi vreau ca acest blog sa serveasca ca un fel de jurnal personal in care sa-mi adun cele mai bune idei, reflectiile si analizele mele de zi cu zi intr-un singur loc unde poate candva sa le pot regasi...( si evident regasindu-le sa realizez o analiza depre transformarea in timp a propriei persoane) Despre ce voi scrie aici? Pai probabil o sa scriu destul de mult despre economie si finante, dar si despre toate lucrurile care ma preocupa, framanta, angoaseaza sau pur si simplu mi-au atras atentia. Ce astept de la acest blog? Sa ma ajute sa ma cunosc mai bine.( si poate sa-i ajute pe altii sa ma cunoasca mai bine)... Acestea fiind spuse o sa inchei abrupt si cam neindemanatic primul post... Pe mai tarziu.