Continuare...

In sfarsit ajung sa scriu acest post care sper sa fie conclusiv pentru tematica "the economics of happiness" at least for the short run. Dar mai intai vreau sa incep cu un fel de disclaimer. Am inceput sa scriu despre aceasta tema in ideea de a transmite de ce mi s-a parut un subiect interesant de research, ce provocari mi-a adus avand in vedere convingerile mele libertariene, si ce solutii am gasit. Acum observ k din cauza atomizarii posturilor probabil am parut un sustinator al acestor teorii si al implicatiilor pentru policy-making pe care acestea le au. Nu voi mai face aceeasi greseala acum, acest post se anunta unul demn sa testeze dak blogger-ul are limita de spatiu pentru un post. Totusi va trebui sa continui sa joc pentru un timp rolul de avocat al diavolului pentru ca obiectiile aduse la adresa acesteri teorii, desi puternice, nu mi se par suficiente. Gabriel iti multumesc pentru comentariu si pentru sugestiile bibliografice, nu am reusit sa le consult inca dar fii convins k o voi face. Perspectiva ta asupra problematicii s-ar putea sa fie cu cateva niveluri de rationalitate mai sus decat analiza pe care o voi face eu in cele ce urmeaza asa k please bear with me daca ajungi sa citesti aceste randuri. Dar sa trec la treaba si sa incerc sa explik care mi se pare mie k sunt liniile de forta ale economics of happiness (btw nush exact nici cat de vechi sunt ideile din spatele acestei teorii, nici cat din acest domeniu de studiu tine de economie in sens strict...)

1) Mai intai, din cate am inteles , in cadrul acestor teorii conceptul de functie de utilitate nu este utilizat in sensul strict al relatiilor de preferinta ci ca un proxy pentru nivelul de fericire, deci avem de-a face cu un concept mult mai larg.

2) Marea atractivitate a acestei abordari pentru mine a fost tocmai faptul k teoriticienii domeniului incearca sa faca ceva ce este considerat in mod conventional imposibil: sa dobandeasca o masura cardinala , obiectiva a utilitatii definite in sensul de mai sus. Atingerea acestui obiectiv cred k ar echivala cu o Nirvana pentru toate stiintele sociale. O astfel de masura a utilitatii ar putea aduce la un nou nivel intelegerea noastra a comportamentului uman in general, nu doar a comportamentului economic. Ei bine se pare (nu pot confirma cu siguranta cele spuse aici) ca se fac progrese majore in acest domeniu cu ajutorul tehnologiei. Mai exact este vorba de folosirea unor proceduri ce tin de neurologie pentru masurarea nivelul de fericire: REM scans, analiza nivelurilor de dopamina si serotonina din corp etc. Sustinatorii domeniului ca astfel au obtinut masuri obiective ale utilitatii. Evident nu pot sa evaluez tehnicalitatile de ordin anatomic si neurologic insa daca aceste masura obiectiva a utilitatii este fundamentata stiintific aceasta da, dupa parerea mea o greutate mult mai mare teoriei fericirii.

3) Dupa o analiza pe un esantion important si pe o perioada de peste 15 ani folosind masura obiectiva a utilitatii mentionata mai sus sustinatorii economics of hapiness sustin ca au gasit cateva erori importante si sistematice in comportamentul agentilor (derapam deja de la agenti rationali, asteptari rationale, economie neoclasica si intram intr-un framework care tine mai mult de behavioural economics). Mentionez k problemele sugerate mi se par credibile.

4) Problemele se leaga in special de alocare optimala intre income si leisure si nu de alegerea intre diferite cosuri de bunuri. Agentii incearca sa maximizeze o functie de utilitate intertemporala U (C,L) ce depinde de nivelul de consum si timp liber din fiecare perioada. O prima inovatie ce se desprinde din paradigma economics of happiness este introducerea unui nou argument in functie: indivizii isi judeca nivelul de bunastare in mod relativ nu absolut. Astfel introducem o variabila pozitionala in functia de utilitate care depinde la randul ei tot de consum.(ne putem gandi la variabila asta k pozitia ocupata de fiecare individ intr-un ranking al consumului ce-l putem folosi poate si ca un proxy pt statutul social) devine U(C,P(C),L). K sa fie mai clar :

U(C,P(C),L)= U1(C1,P(C1),L1) + b*U(C2,P(C2),L2)+............
unde b e fact de actualizare. Deci consumul se converteste in utilitate prin doua mecanisme. Consumul unui bun aduce "utilitate intrinseca" dar afecteaza si pozitia in clasament a individului aducandu-i astfel un spor de fericire. Mai mult analiza empirica aratul k al doilea efect e mai important decat primul. Existenta acestui efect pozitional cred k este confirmata de insasi existenta industriei luxului (bunurile de lux sunt mai mult un semnal al statutului social decat altceva). De asemenea este confirmata de asa zisele efecte de snobism si ostentatie confirmate de economia mainstream. Voi incerca sa prezint erorile prezise de acest framework cu un exemplu. Sa luam cazul unui muncitor. In optimizarea functiei de mai sus teoreticienii ec of hapiness sustin k el va face sistematic urmatoarele erori:

a) sa presupunem k muncitorul nostru vrea sa munceasca mai mult pentru k asta ii creste sansele unei promovari si deci ale unei mariri de venit in viitor. El insa cand va estima utilitatea viitoare nu va lua in calcul fenomenul "obisnuirii". Odata ce va obtine cresterea de venit respectiva nivelul sau de fericire va creste brusc insa in timp se va obisnui cu noul nivel ridicat al venitului si nivelul lui de fericire va reveni la normal.

b) va subestima rapiditatea de descrestere a utilitatii marginale a venitului

c) va supraestima impactul cresterii de venit asupra variabilei pozitionale. Muncitorul nostru nu va lua in calcul ca si alti membri din grupul sau de comparare sociala vor lua masuri pt cresterea venitului pt a-si imbunatati sit pozitionala, isi va supraestima deci pozitia in top ca urmare a cresterii anticipate de venit asociata unui efort suplimentar in prezent si in viitorul apropiat deci va avea un upward bias al utilitatii anticipate. Mai mult muncitorul nu va lua in calcul posibilitatea schimbarii grupului social de comparatie (dak intr-adevar reusesti sa-ti depasesti tot grupul social probabil vei incepe sa te raportezi la un grup social mai inalt)

d) muncitorul isi va supraevalua sansele de a obtine promovarea in the first place fiindk nu va anticipa corect in ce masura si altii vor urmari aceeasi promovare si va avea de asemenea tendinta sa fie overconfident ( in Suedia la un survey 86% din soferi si-au descris abilitatile in materie de soferie drept "peste medie")

e) muncitorul nu va putea anticipa schimbari in propria functie de utilitate

Toate acestea inseamna ca muncitorul nostru va aloca prea mult timp muncii si prea putin timpului liber. Asta pare sa fi cu atat mai grav cu cat analizele arata ca activitatile sociale, culturale de famile par sa aiba un impact asupra fericirii mult mai mare decat succesele profesionale (evenimente de genul promovari, zile descrise drept bune, productive la serviciu etc par sa genereze un nivel de fericire mult mai redus decat casatoria, un eveniment social descris drept placut etc...)

Solutia la toate problemele astea? Evident interventia statului printr-o taxare foarte accentuat progresiva care sa descurajeze puternic goana indivizilor dupa "consum pozitional", limitarea publicitatii care exacerbeaza dorintele si creeaza "nevoi false", o piata a muncii rigida si reglementata care sa asigure o securitatea mai mare a locurilor de munca (btw securitatea in general si cea a locului de munca in special sp pare k au un impac ffff mare in functia de utilitate) etc...

Cu ce se diferentiaza ce am spus pana acum de utilitarianism? Economics of happiness ofera un argument mai puternic: utilitarienii spun k redistribuirea venitului ar fi o imbunatire in sensul principiului compensarii a lui Kaldor (adik in urma redistribuirii bogatii au utilitatea un pic mai mica, saracii mult mai mare , deci teoretic saracii i-ar putea compensa cu utilitate pe bogati si tot le-ar ramane...) In schimb Economics of happiness promite ceva mai mult si anume o imbunatire Pareto.(dupa redistribuire si bogatii si saracii o duk mai bine). Trebuie sa recunoastem k intr-o disputa de idei cand cineva pare sa de partea lui o Pareto improvement atunci e greu de combatut.

Cum m-am gandit eu k pot fi combatute toate cele mai de sus? Cu argumente de ordin filosofic dar si practic si pragmatic.

1) Nu este de la sine inteles k fericirea este "the ultimate goal". A stabili o ierarhie clara a valorilor este probabil imposibil deci a incerca sa avem un debate in termen de valori este total neproductiv. (in fapt o pondere semnificativa a marilor probleme ale umanitatii de azi se datoreaza diferendelor irezolvabile intre valori, aici ma tem k logica si gandirea insasi nu pot face curatenie) Ca adagio la asta: din acest motiv ma tem k ideologiile "pure" nu au un rol de jucat in lume, sau cel putin un rol pozitiv si asta probabil se aplik si libertarianismului, dar asta ramane pt o discutie ulterioara

2) Mai exista, dupa cum spuneam si in unul dintre post-urile trecute si alte obiective demne de urmarit: libertate, sustenabilitate, eficienta etc. Dupa cum spuneam si acolo cred k trebuie "optimizat" in functia de variabila/variabilele care realizeaza cel mai "bun" rezultat agregat, adik sa fie aleasa o variabila care se "impaca" bine si cu celelalte, in sensul k optimizarea ei permite obtinerea unor parametrii de performanta buni si in dreptul celorlalte varibile, si de asemenea variabila rezultat sa fie cu adevarat in mod realist influentabila de policymaking. (aici revine comparatia cu central banking-ul, bancile centrale nu urmaresc inflatia pt k este in sine cel mai important obiectiv ci pentru k este un obiectiv important, destul de bine corelat si cu alte obiective importante de politica macroeconomica, si de asemenea este obiectivul aflat cel mai bine sub controlul bancii centrale). De aici vine zic eu falimentul fericirii individuale k obiectiv de policymaking. Functiile de utilitate sunt manipulabile. Oamenii se adapteaza, functiile lor de utilitate se modifica sub constrangerile externe, dar pot fi manipulate si din exterior. Fericirea e un obiectiv prea volatil, putin cuantificabil si greu controlabil pt a fi obiectiv de policymaking (in sens larg iarasi). Fericirea , in contextul manipularii functiilor de utilitate poate fi compatibila cu aproape orice, si o sa dau doar doua exemple (cei drept extreme si trase de par dar cred k ele convey the idea) care mi-au fost oferite in cadrul cursului pe aceasta tema, probleme ridicate de opozantii acestor idei:

i) Presupunand k Prozac-ul ar fi solubil , ar trebui pus in water supply asa cum se pune fluor pt protejarea dintilor?

ii) Sa presupunem o lume in care toti indivizii sunt sclavi dar sunt tinuti sub o stare de extaz continuu prin intermediul unor narcotice. Este o astfel de lume dezirabila?

Pe langa aceasta, adoptarea fericirii k obiectiv de policymaking ar insemna concentrarea a si mai multa putere in mainile unui grup restrans, lucru care ar creste exposure-ul la government failures de tot felul , cred k la o scara si cu implicatii mult mai serioase decat azi.

Concluzia? Fericirea, oricat de seducatoare ar puta fi ca obiectiv de policy-making, chiar dak pentru multi este poate valoarea centrala (in fapt in viata de zi cu zi mai mult sau mai putin automat ne raportam la aceasta valoare) nu este un obiectiv optimal pt policy-making... Optiunea mea pt un astfel de obiectiv pt policymaking-ul in sens larg? Maximizarea libertatilor individuale eventual coroborata cu anumite elemente ce tin de sustenabilitate.(am oarecari indoieli k piata libera poate internaliza costurile de mediu de unul singur dar nu am ink o pozitia clara asupra topic-ului.) Dar desprea asta intr-unul din episoadele urmatoare.